Cele mai bune filme documentare de la Festivalul Moldox au ajuns și la Ungheni

Festivalul Punți de Moldox a adus filmul documentar mai aproape de locuitorii orașului Ungheni. În perioada 17-19 Septembrie 2021 a avut loc prima ediție Punți de Moldox – un proiect conex Festivalului de Film Documentar pentru Schimbare Socială Moldox,care are loc de șase ani la Cahul. În cadrul evenimentului au fost proiectate cele mai apreciate filme prezentate de-a lungul anilor la Festivalul Moldox – producții autohtone în prezența regizorilor, titluri internaționale, dar și discuții publice pe teme actuale despre realitatea în care trăim.

Potrivit directorului Festivalului Moldox, Maxim Cîrlan, Punți de Moldox se dorește a fi un proiect prin care producțiile documentare să ajungă și în alte orașe unde există public iubitor de film. „Pentru prima ediție ne-am lăsat fermecați de orașul Ungheni unde am observat o vizibilă dezvoltare în ultimii ani. Atât orașul Cahul, cât și Ungheni fac parte din programul EU4Moldova: regiuni-cheie prin intermediul căruia este susținută dezvoltarea social-economică durabilă a acestor orașe. Preocuparea pentru problemele sociale și deschiderea autorităților locale spre schimbare socială ne-a convins să venim aici”, subliniază Maxim Cîrlan.

Admirator fidel al Festivalului Punți de Moldox, viceprimarul Municipiului Ungheni, Dionisie Ternovschi a ținut să mulțumească organizatorilor pentru că anume Ungheniul a fost ales drept gazda primei ediții, menționând impactul filmului documentar pe care îl are asupra societății, dar și importanța acestuia ca un mijloc de-a ne pune întrebări și de-a reflecta asupra lucrurilor din viața noastră.

De-a lungul celor trei zile de festival, unghenenii au putut urmări, pe marele ecran, filme care s-au aflat în topul preferințelor publicului Festivalului Moldox. Printre cele mai de impact titluri s-a numărat documentarul autohton Grădina Sovietică de Dragoș Turea, care investighează experimentele cu energie atomică în agricultura din Moldova, pe vremea când făcea parte din Uniunea Sovietică. Regizorul dezvăluie planul secret al lui Nikita Hrușciov de a transforma Moldova în grădina sovietică cu aplicarea energiei atomice. Un alt film care a starnit interesul publicului este Dragoste Siberiană un film de Olga Delane, care după ce a trăit timp de 20 de ani în Berlin, se întoarce la familia ei din Siberia. Filmul oferă o perspectivă de neegalat asupra vieții și relațiilor de cuplu dintr-un sat siberian. Programul acestei ediții a inclus și un documentar românesc, premiat la festivaluri, Timebox un film de Nora Agapi ce prezintă povestea profesorului Ioan-Matei Agapi, un fotograf și cameraman în vârstă de 80 de ani din Iași, România, care deține o colecție unică de filme și fotografii și care este informat că va fi evacuat din apartamentul său, fără a avea un loc unde își poate păstra colecția.

De asemenea, în cadrul festivalului s-a desfășurat și atelierul de film documentar Exploration, în cadrul căruia, sub ghidajul tutorei Nora Agapi și coordonatorului Moldox Lab, Călin Laur, șapte tinere din Ungheni au învățat să facă film. Astfel, ceremonia de închidere a adus în atenția publicului unghenian și două scurtmetraje realizate de absolventele atelierului, ce au scos în lumina reflectoarelor trecutul și prezentul Gării Feroviare Internaționale din Ungheni, dar și istoria glorioasă a Școlii de Hipism din Ungheni cu provocările actuale. Scurtmetrajele pot fi urmărite aici.

Festivalul a fost organizat de Asociația Obștească „Moldox” cu suportul financiar oferit de Asociația olandeză Movies that Matter, Primăria Municipiului Ungheni și Ambasada Germaniei.

X
Moldox Festival App
Be trendy - use the app!
INSTALL
X
Moldox Festival App - Install instructions
1. Visit the website moldoxfestival.com
2. Tap the Share button (at the browser options)
3. From the options tap the Add to Homescreen