Atelierul Exploration invită tinerii din Cahul, dar și din întreaga țară, să contribuie la schimbarea socială în comunitățile lor prin intermediul filmului documentar, în cadrul atelierului, pe parcursul a cinci zile, în perioada 9-13 septembrie 2020. Cursul este unul foarte intens, dar mai este și o provocare minunată!
Teoria este importantă, dar practica rupe gramatica! Împreună cu tutorii atelierului, tinerii vor învăța bazele realizării unui film documentar, echipamentul de filmat, programele de montaj și vor se vor arunca imediat în vîltoarea procesului de creație. Participarea fizică la atelier este importantă, iar în acest an, din cauza pandemiei și din motive de siguranță, participanții nu vor putea să filmeze în afara spațiului de creație, dar vor învăța cum să facă film într-un loc creativ, în afara orașului Cahul. Sub ghidajul tutorei Nora Agapi, scurtmetrajele vor fi create din imagini video luate în imediată împrejurime a spațiului de lucru, dar și din imagini din arhivele personale ale participanților sau filmări făcute de aceștia înainte de atelier, în casa sau ograda proprie, cu sine și apropiații lor, în activitățile zilnice și în discuții pe subiecte diverse, începînd de la problemele din comunitate și continuînd cu ideile și conceptele asupra lumii înconjurătoare.
Într-o perioadă scurtă, veți învăța nu doar despre procesul de creație de film documentar, dar și despre voi, despre limitele voastre, cum să comunicați cu cei din jur și cum să vă descurcați cu materialele pe care le aveți la îndemână pentru a crea scurtmetraje de impact.
Despre tutor
Vei explora limitele tale sub îndrumarea Norei Agapi, care este deja la al cincilea an tutoră Exploration @MOLDOX Lab. Nora este directoare de imagine a mai multor documentare, care au cules lauri la festivaluri europene de top – Berlin, Rotterdam, TIFF etc. – printre care „American Oasis”, „Decoding Dacia”, „Off the Beaten Track”, „Forest of Crocodiles”, „Low Cost”, „Leaving Transylvania”). Are, de asemenea, o bogată experiență ca fotografă: colaborează cu agenția Corbis, a avut lucrări publicate în reviste importante precum: National Geographic, Sunday Times, Cosmopolitan, Elle, FHM și 4WD. Absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematrografică din București și master în Artele Digitale la Universitatea din Atena, Nora este membră a Romanian Society of Cinematographers (RSC). „Timebox” este ultimul său film, care are deja în palmares mai multe premii de la festivaluri de film internaționale, precum Jilhava sau Dokufest Kosovo.
Pentru a participa la atelier, vă rugăm să completați formularul de înregistrare pînă pe data de 23 august 2020.
Detalii:
- Limba de predare: română
- Termen limită pentru aplicații: 23 august 2020
- Acces: gratuit
- Nivel: începători
- Număr de participanți: 10-12
Grup țintă: tineri din regiunea Cahul, dar și din întreaga țară
Criterii de selecție:
- Vîrstă: 16+
- Naționalitate: Republica Moldova
Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la adresa de email: lab@moldoxfestival.com