„Coexist?” – întrebarea centrală a ediției a XI-a MOLDOX

„Coexist?” – întrebarea centrală a ediției a XI-a MOLDOX 2026

Tema centrală a ediției din acest an a festivalului MOLDOX este COEXISTENȚA, pe care alegem să o privim nu ca pe o afirmație, ci ca pe o întrebare deschisă: „Coexist?”

Festivalul MOLDOX nu vine cu răspunsuri gata pregătite și nici nu își propune să ofere rețete pentru o conviețuire perfectă. Prin selecția de filme documentare și prin discuțiile publice din acest an, ne propunem să construim un spațiu sigur și sincer de dezbatere – un loc în care să punem întrebările pe care adesea le ocolim sau le considerăm inconfortabile.

Filmul documentar are capacitatea rară de a ne scoate din propriile bule cognitive și de a aduce pe ecran realități pe care tindem să le ignorăm. El nu dă verdicte, ci creează cadrul fizic și emoțional în care ne putem opri pentru a reflecta împreună:

  • Suntem cu adevărat pregătiți/te pentru o trecere de la simpla coexistență la o coeziune socială reală?
  • Trăim într-adevăr într-o stare de coexistență sau, în raport cu anumite grupuri marginalizate din societate, nu am atins nici măcar un nivel minim?
  • Ne dorim cu adevărat să mergem mai departe spre solidaritate sau preferăm confortul de a rămâne doar la nivelul de izolare și toleranță de la distanță?
  • Care sunt condițiile și criteriile reale pentru o conviețuire pașnică în Moldova de astăzi?
  • Mai este posibilă o coexistență autentică în contextul global actual, marcat de războaie, violență și polarizare profundă?

Această dilemă nu este doar o temă artistică abstractă – ea atinge direct modul în care funcționăm ca o comunitate, dar și ca țară.

O confirmă inclusiv datele din studiul SCORE Moldova 2024 (Social Cohesion and Reconciliation Index – o cercetare realizată de SeeD și PNUD, care măsoară anual nivelul de încredere, siguranță și conexiune socială din Republica Moldova).

Rezultatele arată o realitate frapantă: oamenii din Republica Moldova evaluează sentimentul de atașament față de propria comunitate locală la un nivel ridicat, de 8 puncte din 10, dar încrederea scade dramatic, la doar 2,7 puncte din 10, atunci când vorbim despre oameni din afara cercului lor direct – din alte grupuri minoritare, etnii, limbi, regiuni, culturi. Mai mult, peste 60% dintre noi interacționăm doar cu cei care ne seamănă – cei care vorbesc aceeași limbă, au aceleași origini sau împărtășesc aceleași opinii politice, culturale, valorice, etc.

Așadar, întrebarea „Coexist?” devine invitație la un exercițiu colectiv: de a privi dincolo de ecran, de a ne reevalua propriile limite și de a analiza ce înseamnă, de fapt, să împărțim același spațiu în lumea de azi.

Vă așteptăm la festival!