Festivalul Internațional de Film Documentar MOLDOX revine cu cea de-a XI-a ediție. Evenimentul va avea loc în perioada 25-29 noiembrie la Chișinău, la Cineplex Loteanu.
Timp de cinci zile, cinefili și cinefile, cineaști și cineaste, persoane active din mediul civic, tineri și tinere, și publicul larg sunt invitați la festival pentru a explora unele dintre cele mai puternice documentare internaționale despre drepturile omului, mediu, justiție socială, vulnerabilitate și probleme contemporane majore.
MOLDOX este cea mai mare platformă din Republica Moldova dedicată exclusiv filmului documentar pentru schimbare socială, oferind publicului nu doar proiecții de film, ci și un spațiu deschis pentru dezbateri, ateliere profesionale și dialoguri directe cu regizori și regizoare din întreaga lume.
Ediția a XI-a a festivalului pune în prim-plan întrebarea: „Coexist?”. Toate proiecțiile și evenimentele din cadrul MOLDOX 2026 tind să creeze un spațiu de reflecție asupra întrebărilor legate de „coexistență”, aceasta reprezentând o linie roșie de subiect, dar și tematică de dispută pentru cei și cele care vor să exploreze lumea în care trăim și să reflecteze asupra ei.
Selecție internațională și națională de aproximativ 50 de filme – programul din acest an include lungmetraje și scurtmetraje din circulația festivalurilor internaționale prestigioase precum Sundance și San Sebastian, dar și filme ce au luat premiul Oscar. Subiectele principale ale filmelor sunt unele arzătoare cu care oamenii din Moldova pot rezona, dar și documentare scurtmetraje și lungmetraje autohtone. Multe proiecții vor fi însoțite de sesiuni Q/A cu autori și autoare.
Premieră la MOLDOX – Retrospectiva Agnès Varda. Pentru prima dată în istoria festivalului, programul va include o retrospectivă cinematografică dedicată legendarei regizoare franceze Agnès Varda – o figură emblematică a Noului Val și a filmului documentar personal și empatic, creațiile sale oferind publicului o privire profundă asupra umanității și artei vizuale.
Competiția națională „Green Vine” – a doua ediție. Competiția este dedicată regizorilor și regizoarelor născuți/născute în Republica Moldova, dar și documentarelor în coproducție cu Republica Moldova, care aduc pe marele ecran povești locale și internaționale. Filmele de metraj mediu și lung selectate în competiție, vor concura pentru trofeul Green Vine, celebrând patrimoniul și vocile noi ale cinematografiei moldovenești.
Două Premii pentru Filmele Internaționale – în acest an, selecția de filme internaționale va fi premiată cu două distincții speciale:
- Premiul Publicului – desemnat direct prin votul spectatorilor și spectatoarelor după proiecții.
- Premiul Studenților AMTAP – un premiu acordat de un juriu format din studenții Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, ce va sprijini viziunea tinerilor cineaști și cineaste asupra cinematografiei documentare mondiale.
Programul MOLDOX Lab și ateliere profesionale – o nouă ediție a programului intensiv de formare și experimentare în domeniul filmului documentar. Oamenii din lumea cineastă, amatri de filmare și editare, jurnaliști și jurnaliste, activiști și activiste au posibilitatea să parcurgă un proces de co-creare și de inițiere în industria cinematografică, creat în special pentru a susține dezvoltarea proiectelor documentare locale și pentru a facilita colaborările internaționale. MOLDOX Lab va fi încheiat cu un eveniment de prezentare a produselor PITCH MOLDOX Lab. Pentru publicul larg vor fi organizate master-class-uri cu specialiști și specialiste de peste hotare.
Paneluri de discuție – vor deveni spații de dezbatere, de sprijin și de dialog. Discuțiile vor fi desfășurate cu participarea experților și expertelor din societatea civilă și instituțiile transformând sala de cinema într-un forum de reflecție civică.
Programul festivalului va găzdui o expoziție de fotografie stradală semnată de fotograful Andrei Moraru și lansarea Broșurii de Eseuri despre filmul documentar marca MOLDOX.
Colaborarea cu școlile și documentarul ca instrument pedagogic – MOLDOX își consolidează misiunea de a aduce subiecte sociale de actualitate în mediul școlar. Vom organiza un training specializat pentru profesoare și profesori, dedicat metodelor de utilizare a filmelor documentare la orele de curs și facilitării discuțiilor pe teme civice și despre drepturile omului. De asemenea, școlile vor beneficia de acces gratuit (pe bază de invitații) la o selecție specială de documentare adaptate elevilor și elevelor, promovând gândirea critică și reflecția civică.
Toate proiecțiile și panelurile de discuție vor avea loc la Cineplex Loteanu, la Chișinău. Programul festivalului și biletele vor fi lansate în primele săptămâni ale lunii noiembrie – fiți cu ochii pe paginile noastre.
Fondat în anul 2016, Festivalul Internațional de Film Documentar MOLDOX a devenit un punct de reper cultural și civic în Republica Moldova. Festivalul este organizat de Asociația MOLDOX, cu sprijinul financiar al partenerilor: Agenția Suedeză pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (Sida) în parteneriat cu Plan International, Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova (CNC), Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Friedrich-Ebert-Stiftung, Goethe-Institut, Ambasada Franței în Republica Moldova, Ministerul pentru Europa și Afacerile Externe al Franței, Institutul Francez din București și compania Orange, Ambasada Regatului Norvegiei, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Institutul Cultural Danez, Programul Innovate Moldova, finanțat de Suedia și Regatul Unit, și German Films.
Cu multă curiozitate și deschidere,
Echipa MOLDOX
Persoană de contact: Irina Ursu, coordonatoare comunicare și relații publice
E-mail: media@moldoxfestival.com
Telefon: 068 23 56 15
Website: moldoxfestival.com
Social media: Facebook Moldox Festival | Instagram