Acolo unde dormeam

Valeria este singura locuitoare al unui mic sat românesc, pustiit din cauza tonelor de noroi din mina de cupru din apropiere, care au inundat zona, ridicând nivelul lacului local poluat și înecând tot ce le-a stat în cale. Doar turla bisericii este acum vizibilă, amintind de propria „luncă plângătoare”. Cu forță, stoicism și curaj, bătrâna, însoțită de puținele ei animale și de niște cetățeni care îi cer să facă ceea ce pare rezonabil, refuză să-și părăsească pământul, care seamănă acum cu un thriller distopic.