MOLDOX LAB: Oportunități pentru pasionații de film documentar

Dacă ești pasionat de tot ce înseamnă film documentar, atunci aplică până la 25 iulie la unul dintre cele trei ateliere MOLDOX LAB, care se vor desfășura între 31 august și 5 septembrie la Cahul. Învață de la producători de film și regizori internaționali cum se creează un documentar cu impact social. MOLDOX LAB este parte componentă a „Festivalului Internațional de Film Documentar pentru Schimbare Socială – MOLDOX”, aflat la a III-a ediție în acest an.

Atelierele MOLDOX LAB vor fi facilitate de către tutori internaționali cu o vastă experiență în domeniu printre care Gordon Quinn, producător din SUA, cu o activitate de 50 de ani în domeniul filmului documentar, dublu nominalizat în 2018 la Premiile Oscar, Melody Gilbert, regizoare din SUA – „unul dintre cei mai neînfricați regizori din cinematografia documentară contemporană” în opinia Documentary Channel, Gregor Hutz din Germania, multiplu laureat la festivaluri internaționale, Nora Agapi, documentaristă din România, filmele la care a colaborat fiind selectate la festivaluri prestigioase europene și Ioana Țurcan, producătoare de film și artist vizual din România.

Participanții vor avea ocazia să-și vadă propriul film proiectat pe marele ecran al festivalului. De asemenea, pentru cineaștii cu experiență va fi organizat Pitch@MOLDOX, o sesiune publică de prezentare a proiectelor în fața unui juriu format din profesioniști din industria filmului documentar de la nivel internațional. Autorii celor mai promițătoare proiecte de film autohtone vor fi premiați cu participarea la programe de formare internaționale.

Participarea la toate atelierele este gratuită.

Detalii despre ateliere/Eligibilitate:

Exploration Workshop este atelierul pentru cei ce vor să facă primii pași în domeniul documentarelor. Vor fi selectați 15 tineri cu vârsta 16+, din regiunea Cahul. Ei vor avea șansa să fie ghidați de către Nora Agapi și Ioana Țurcan în procesul de realizare al unui film scurt pe o temă socială care îi preocupă. În cadrul workshop-ului, participanții vor dezvolta un nivel de atenție ridicat față de problemele sociale ale comunității și capacitatea de a folosi puterea filmului pentru a produce schimbări. Înregistrarea este deschisă aici.

InterAction Workshop este atelierul ce vine să răspundă necesităților activiștilor din ONG-uri, cu privire la modul de comunicare eficientă și creativă prin intermediul filmului și să-I conecteze cu tineri cineaști pentru colaborări ulterioare. Accentul se pune mai mult pe videoclipurile web, virale. De asemenea, împreună cu tutorele din Germania Gregor Hutz, participanții vor analiza și principiile de bază ale unei povestiri emoționante. Limba de comunicare în cadrul atelierului va fi engleza. Locurile sunt limitate. Doar 10 – 12 tineri vor avea ocazia să participe.  Formularul de aplicare poate fi găsit aici.

Inspiration Workshop reprezintă un pas ideal pentru realizatori de film mai experimentați, jurnaliști și povestitori vizuali care au identificat deja un subiect de film documentar și, în mod ideal, au început producția. În timpul acestui atelier intensiv de șase zile, participanții se vor concentra pe elaborarea și
dezvoltarea unei propuneri de proiect de film documentar, dar și asupra elaborării unui trailer. Vor fi selectaţi între 5 şi 8 participanţi. Formularul de aplicare poate fi găsit aici.

Echipa MOLDOX LAB vă urează mult success!
Organizat de către Asociația Obștească „MOLDOX”, în parteneriat cu „SVENSKA FILMSTUDION” (Suedia), MOLDOX LAB este un laborator de film documentar, unic la nivel național, care instruiește tineri din Moldova cum să producă impact social prin intermediul filmului documentar, cu tutori internaționali recunoscuți în domeniu. Cu un număr de peste 70 de tineri instruiți și dezvoltarea a peste zece proiecte de film documentar în ultimii doi ani, MOLDOX LAB continuă să fie o platformă care contribuie activ la dezvoltarea industriei de film documentar din Republica Moldova. MOLDOX LAB este organizat cu suportul financiar din partea „Swedish Institute Creative Force Programme”, Ambasadei SUA în Moldova, Institutului Cultural Român, Departamentului EUNIC România, A.O. „Centrul Cultural German ACCENTE” din Chișinău și Goethe-Institut România, cu sprijinul Primăriei și Consiliului municipiului Cahul.